Robert Schmidt one hell of a ride, for a few good men

Just askin

Ne considerăm ființe inteligente și avansăm noțiunea de societate. Construim, dezvoltăm, inventăm, învățăm, evoluăm. Sau așa lăsăm impresia. Cui? Tot nouă. Ne place haosul, dar depunem efort pentru a păstra o ordine. De ce? Că așa am fost învățați că e bine. Câți știu ce e bine de fapt? Câți conștientizează? Ne-am jucat cu formele și am creat un alfabet, pe care îl folosim pentru a forma cuvinte. Am dat cuvintelor înțelesuri, apoi le-am integrat în propoziții. Pentru a ne exprima, pentru a comunica. Nu ne-am limitat astfel singuri perspectivele? Ce facem când ce simțim nu poate fi descris în cuvinte? Inventăm alte cuvinte? Sau, căutăm să transmitem sentimentele prin alte modalități, fără a folosi corzile vocale? Și dacă am reuși să facem asta, sa folosim telepatia pentru a comunica cu alte vietăți din jur, ce am incerca să transmitem? Cuvinte? Cum poți comunica, chiar și prin telepatie, fără un dicționar cunoscut de către toate părțile implicate? Există oare creaturi care au reușit? Ce suntem? De unde venim? De ce suntem aici? Irelevant. Contează că suntem, încotro ne îndreptăm și cum ajungem acolo. Sau, nu conteaza? Lame, ştiu. De ce ar conta, de fapt? Individual, material şi pământesc, câţi sunt în stare să-şi prioritizeze interesele în modul cel mai util, benefic şi fără a călca peste interesele altora, astfel încât, odată ce au ajuns la un anumit nivel şi la o anumită vârstă, să nu regrete nimic? Să accepte, să înţeleagă de ce e necesar să mori fizic, pentru a exista o continuitate? Câţi pot da dovadă de o astfel de lipsă de egoism?