Robert Schmidt one hell of a ride, for a few good men

15Dec/110

Cauza nesimtirii

Mă irită oamenii nepoliticoși. Mă refer la ăia care nu dau bună ziua, că nu pot să am pretenții de la nimeni de a avea același comportament social vis-a-vis de semeni ca și mine (te rog, mulțumesc, o zi bună, etc. deja finețuri, exagerări).

Deci, de ce pula mea le e greu unora să zică un simplu ”bună ziua” când urcă în taxi, trec pe lângă portar sau cameristă,  sau când vine ospătarul să ia comanda?

Am obvservat următoarele motive/tipologii:

1. Se consideră superiori. Sunt curios de ce insă, sau potrivit căror criterii. Eu îi consider doar proști, sau proaste, și departe de conceptul de om. Pentru că un om superior ar ști mai bine.
2. Le e frică. Să nu fie luați de fraieri probabil. Și pot să înțeleg de ce, privind de la distanță societatea românească. Schimbarea trebuie să pornească din fiecare însă. Riscurile nu sunt așa de mari, dacă ești destul de puternic încât să fii fraier.
3. Educație proastă. Când crești într-un mediu ostil, devii ostil. Când ești înconjurat de proști, te conformezi. Și majoritatea se încadrează aici, din păcate. Sunt curios ce-o să fie peste 10 ani în țara asta.

Întrebări retorice publicate pentru posteritate.

23Mai/110

Who’s fucking who and who’s getting fucked?

Prefaţă: îmi place să-mi dau cu părerea, când subiectul îmi prezintă interes şi consider că am ajuns să-l cunosc şi să-l înţeleg bine. Îmi place să-mi dau cu părerea şi când subiectul îmi prezintă interes, dar raţiunea care mă conduce să-l înţeleg întâlneşte absurdul. Îmi plac întrebările pe care mi le pun şi prefer să le notez. Pentru că aşa ajung la răspunsuri, chiar dacă răspunsul va consta în non-sensul întrebării iniţiale. Aici e vorba de infidelitate, pseudomisoginism, târfe, futai, complexe şi natura umană.

12Mar/1011

B.U.G. Mafia. Supranatural.

Formaţia B.U.G. Mafia a lansat astăzi piesa "Supranatural", piesă ce va fi inclusă pe viitorul album, programat să iasă pe piaţă în a doua jumătate a anului 2010.

Din punctul meu de vedere, ca urmare a procesului intern de digerare a produsului, exteriorizat prin următoarea propoziţie, piesa este excepţională. Heavy shit. Neaşteptat. În fine, cred că m-am făcut înţeles, deşi e greu pentru cineva care nu mă cunoaşte să pună cap la cap unele detalii.

Altceva mă intereseză mai mult, însă. Nu-mi pasă cui nu place piesa, e dreptul fiecăruia să aibă personalitate, şi ţin să-i felicit pe cei care se regăsesc. DAR:

"Pula mea, asta e aşa de 98, atunci mergeau textele astea despre cartier, şmecherie şi ce mai cântă ei acolo. Muzica a evoluat frate, eu nu mă mai regăsesc. Sunt expiraţi, a trecut vremea lor."

Atunci când o arzi la modul ăsta, ejprost boss. Pentru că e imposibil să fii altfel, din moment ce nu sesizezi evoluţia. De la "După Blocuri" la "Întotdeauna pentru totdeauna", la "Băieţi Buni", la piesele noi de pe albumele aniversare şi, mai nou, la "Supranatural". Evoluţie în plan liric, personal, muzical, spiritual, etc. Serios, chiar eşti prost. Sau hater. Dar ura presupune deficienţe de intelect, deci tot eşti prost. Repet, e foarte bine dacă nu-ţi place, dar e foarte rău dacă eşti prost. Asta în general.

Mi se pare penibil să fiu nevoit să scriu textul de mai sus, dar am învăţat, recent, că lucrurile care mie mi se par evidente, sunt greu de procesat de către alţii. În ciuda aparenţelor, nu sunt "cel mai mare fan" B.U.G. Mafia, cel mai deştept om din lume, şi nici măcar o autoritate competentă în domeniu. Îmi place doar să-i fut în gură pe proşti, câteodată.

A, piesa:

B.U.G. Mafia - Supranatural

2Sep/092

Anunt important

Pentru toate tarfele din spatiul public. E mai grav sa sugi pula decat sa te futi, crezand ca e mai grav sa te futi in pizda decat sa sugi pula. E urat. E mult mai grav sa-ti inseli prietenul si sa-i sugi pula altui prost decat sa te futi cu el, crezand ca daca doar ii sugi pula ai fapte mai putin grave pe constiinta. Sa se noteze deci ca cine suge pula cand ar trebui de fapt sa se futa, e o tarfa. Singura exceptie valabila e atunci cand pula care e ea pula supta e mea. Atunci nu mai conteaza nici daca exista un prieten sau un caracter de tarfa.